Omul Roxana Calapod nu a mai avut timp să se îngrijoreze pentru propria siguranță în timpul stării de urgență. Și asta pentru că medicul primar în obstetrică ginecologie Roxana Calapod avea de îngrijit gravide, de consultat prin telefon, de operat cu ultima vizieră din rezervă, de adus pe lume pui de om. În timp ce Roxana Calapod- Șef de secție la Maternitatea Bacău trebuia să se ocupe de circuitul pentru suspectele de Covid-19, de siguranța colegilor, de aprovizionarea cu materiale de protecție și gestionarea resurselor. În ziua când toată lumea a ieșit la “relaxare”, Roxana Calapod a stat acasă. Iar apoi a luat-o de capăt într-o luptă cu un inamic invizbil.
Când ați început în maternitate să vă pregătiți pentru un context de pandemie?
Momentul care a făcut diferența a fost ziua în care OMS (Organizația Mondială a Sănătății) a declarat pandemia. Pentru că de-a lungul timpului au mai fost povești cu tot felul de alte boli, dar se opreau înainte să devină o problemă, înainte să ne schimbe viețile. Dar în ziua în care a venit declarația de la OMS, am înțeles că sub o formă sau alta ne va afecta și toți ne-am temut că o să fie ca în Italia sau în China.
Voi aveți în grijă nu doar gravida și fătul ci și starea lor de bine, starea lor psihică. Care au fost măsurile luate pentru ca viitoarele mame să se simtă cât mai în siguranță?
Prima recomandare a fost să vedem numai urgențele. Așa că am asigurat gravidele că maternitatea e deschisă, că pot veni la camera de gardă, că facem tot ce putem, dar că e mai sigur să menținem contactul prin telefon. Și cel mai sigur pentru gravide chiar era să rămână acasă. Ne-am dat seama că viteza de reacție era importantă și atunci am înțeles, mai mult decât înainte, că trebuie să funcționăm ca o echipă. Pentru că nu era despre acțiunile unui doctor sau ale secției de ginecologie, ci despre cum lucrăm împreună: noi, colegii de la terapie intensivă, și secția de neonatologie condusă de doamna dr. Camelia Husac.
Am reușit să ne unim și să ne pregătim pentru diverse scenarii, de genul : gravidă care vine să nască, are febră și un soț întors din străinătate. Până în 18 martie când am putut să direcționăm cazurile de genul acesta spre Onești a fost o săptămână în care ne-am creat propriul circuit, am închis zona de spitalizări de zi, și am încercat să perfecționăm procedura până în cele mai mici detalii.
Am avut un caz aproape anecdotic chiar în dimineața când am terminat și ultimele pregătiri la masa de operație și a început garda. A ajuns o pacientă pe care colegii de gardă au operat-o de urgență, având în același timp suspiciunea de infecție cu COVID-19. În final s-a dovedit că avea gripă, dar în momentele acelea a fost foarte important că aveam tot circuitul pregătit.
Și ori de câte ori aveam un caz suspect și nu îl puteam trimite la Onești, reușeam să izolăm pacienta, să o testăm și la fiecare 48 de ore era o sărbătoare că mai avem o mămică sănătoasă- “e negativă și doamna!”.
A mai intervenit problema cu aprovizionarea cu materiale de protecție. Aveam, dar nu știam dacă ne vor ajunge pentru următoarele 48 de ore. Depindea totul de numărul de cazuri. Nu aveam viziere suficiente, dezinfectatul se consuma mai ceva ca apa de la robinet, așa că orice ajutor primit era binevenit.
Știu că v-ați mobilizat serios și a apărut chiar o inițiativă pentru strângerea de fonduri în această perioadă.
Inițiativa a pornit de la nevoia noastră de a ne asigura echipamentele de protecție pe termen lung și dorința gravidelor de a ne sprijini. Pentru că au fost mămici care au venit și ne-au adus câte o cutie de măști sau de dezinfectant, ne-am gândit să dăm posibilitatea celor care vor să contribuie să o poată face, ușor și transparent. Așa că am vorbit cu cei de la Fundația Comunitară Bacău și ei ne-au asigurat număr de sms, un cont, infrastructura pentru strângerea de fonduri.
Cum a fost pentru tine, omul și mama din spatele măștii de doctor? Să știi că tu nu poți să stai acasă alături de familia ta, să te temi la fiecare pacient?
Am gestionat și asta pentru că sunt obișnuită. Practic n-am realizat că e greu ceea ce fac, și vedeam la TV că doctorii sunt declarați eroi, dar mie nu mi se părea că fac ceva special. Mă trezeam dimineața și mă duceam la spital așa cum eram obișnuită. Nu m-am gândit niciodată că aș putea să stau acasă. Abia când îmi auzeam prietenele că se plângeau de izolare, am înțeles expunerea mea.
Diminețile îmi era mai greu fiindcă realizam că practic suntem ca la război, și de câteva ori chiar m-am gândit la bunicii mei care au prins războiul.
Faptul că noi doctorii trebuia să ne ducem la spital și să fim pregătiți pentru ce-i mai rău- să fim expuși, infectați și să ajungem la terapie intensivă era un scenariu care rula în mintea mea, dar nu-l lăsam să ruleze prea mult pentru că aveam multă treabă. În perioada aia n-am simțit prea multe fiindcă eram concentrată asupra lucrurilor de făcut, organizat, schimbat, iar responsabilitatea principală era față de paciente, față de ceilalți. Așa că tot timpul ne gândeam ce o să se întâmple cu ele dacă vom fi pozitivi, și se va închide maternitatea?
Acesta era scenariul care ne dădea forța să mergem mai departe și să facem ce aveam de făcut. La final, când s-a terminat starea de urgență, eu am stat în casă în ziua în care toată lumea a avut voie să iasă afară și am înțeles că a fost greu, și mi-am dat voie să fiu afectată.
Ce simți că s-a schimbat în perioada asta?
Eu am simțit că viitoarele mămici au devenit și mai responsabile decât erau- chiar au stat în casă, au avut și mai multă grijă de ceea ce mănâncă, de ceea ce fac, nu s-au mai îngrijorat atât de ușor, au încercat să fie mai atente la corpul lor, dar fără să se mai teamă la fiecare semn. Am ținut legătura prin telefon, prin mesaje și online și a fost o comunicare eficientă.
Cred că am devenit un pic mai responsabili față de ceilalți. Eu spun că oamenii au arătat tot ceea ce sunt, doar că au arătat mai mult în starea de urgență. Cei care erau conștiincioși și care au știut întotdeauna să pună interesul profesional și interesul gravidelor pe primul loc, au făcut-o în continuare, ba parcă chiar mai mult.
Ce mi-a plăcut foarte tare în perioada asta de urgență este că lucrurile s-au mișcat foarte repede. Voiai să faci un circuit- toată lumea te sprijinea, colegii veneau cu idei, autoritățile ți-l aprobau. Aveai nevoie de un aparat- dacă nu ți-l aducea spitalul, săreau ONG-urile și te ajutau. Ceea ce nu se întâmplă în restul timpului pentru că suntem blocați de birocrație.
Câți bebeluși s-au născut în pandemie?
Numărul de cazuri internate nu a scăzut foarte tare. Am avut cam 400 de cazuri pe lună și vreo 200 de nașteri. Ca în firescul oricărei alte luni din an. Nu poți să oprești o femeie care naște pentru că e pandemie!
E ceva ce am putea să învățăm, să integrăm după perioada asta?
Pentru noi nu s-a terminat. În spital, din punctul meu de vedere, este aproape mai greu decât era înainte, pentru că trebuie să învățăm să trăim cu acest virus, trebuie să învățăm să trăim cu toate costumele pe noi, și în același timp să începem să oferim din ce în ce mai multe servicii medicale pacienților. Nu poți să ții la nesfârșit pacienții cu boli cronice acasă. Iar în ceea ce privește instituțiile, mi-ar plăcea să continue eficientizarea procedurilor. Atunci când vrei să faci un circuit nou, sau să achiziționezi un aparat nou, să se întâmple același lucru ca în starea de urgență: oamenii să își dorească să ajute și să facă lucrurile repede și bine.
Acest material face parte in proiectul Dincolo de Mască, o inițiativă de documentare a realității locale, după ridicarea stării de urgență.
Echipa de proiect : Concept și condei- Oranjeria, Video: CineformaStudio, Foto : Sysphotodesign, Promovare Social-Media- Marva Business Solutions, susținut de Fundația comunitară Bacău.
Credit Foto: Sysphotodesign