Până la începerea sezonului de nunți, Bogdan avea de terminat proiectele de anul trecut, se bucura de un val de popularitate și își făcea noi planuri pentru acest an. Starea de urgență nu a venit cu două luni de pauză ci cu un an întreg și cu incertitudini majore vizavi de schimbările din acest domeniu. Fără să pună punct sau pauză, Bogdan Damian a început să își îndrepte atenția și spre domenii neexplorate încă, înțelegând că dincolo de energie creatoare și pasiune, are nevoie și de un plan de back-up.

Când ți-ai dat seama că anul acesta va fi diferit?

Eram în Italia, la premiile Weva, chiar înainte să înceapă nebunia și să se închidă aeroporturile și se simțea tensiune în aer, era poliție pe străzi, se vedea că ceva e în neregulă. Am încercat să mă pregătesc moral pentru o schimbare, chiar dacă nu știam care va fi aceea.

Industria de wedding este unul dintre cele mai afectate domenii.Cât de gravă e situația?

Toate evenimentele s-au mutat în 2021. Cam atât de grav. Eu sunt un caz fericit pentru că încă mai am 6 evenimente în toamnă și sper să rămână valabile. Lovitura e destul de grea mai ales pentru cei care fac exclusiv nunți. Aceștia au rămas practiv fără niciun venit.

Pare să fie un moment în care fiecare încearcă să se reinventeze și să facă altceva cu acest dar pe care îl avem noi, videografii. E un atu pe care nu îl regăsești în alte meserii și atunci eu trebuie să îl folosesc în avantajul meu.

Cum au trecut pentru tine lunile de izolare?

Înainte de declararea stării de urgență avusesem primul meu workshop de videografie, aveam o activitate intensă, eram cumva supraexpus pe rețelele de socializare. Și deodată s-a oprit tot, puțin cam dramatic. 

Dar pauza asta forțată mi-a dat posibilitatea de a crea și a vedea și alte oportunități. Am început cu câțiva colegi din Bacău un proiect nou,”Film makers podcast”, unde am încercat să aducem într-un dialog vedete din showbiz și din videografie, antreprenori din Bacău și reprezentanți din industria de wedding. Încercăm să creștem acest proiect și să venim cu tot felul de suprize.

Ce s-a schimbat în business-ul tău?

Mi-am îndreptat atenția și spre alte tipuri de video, din alte categorii, nu doar wedding. E interesant să ieși din zona ta și să începi să vezi și alte oportunități. 

Cum a fost izolarea pentru tine, la nivel personal? 

M-am adaptat mai greu la lipsa de activitate, la statul în casă și lipsa de mișcare de la sală, dar am încercat să mă organizez acasă. 

În schimb m-am suprins mai atent la cei de lângă mine, la colegii de breaslă. Am avut timp să discutăm între noi, să ne înțelegem și să ne cunoaștem mai bine și am avut timp să închei toate proiectele de anul trecut și să editez mult mai în detaliu toate nunțile. Am apreciat timpul acesta nou pe care l-am avut să mă pot focusa pe detalii, cu mai puțină presiune asupra procesului de lucru. 

Cum arată viitorul pentru tine?

Mă adaptez la ce va veni și încerc să fiu flexibil, să îmi duc activitatea și în alte ramuri ale acestei meserii. Am în plan o afacere personală care nu să fie legată de domeniul în care sunt acum și să nu depindă de industria de evenimente. 

Mi-am dat seama că noi, videografii și fotografii, nu avem de multe ori un back-up plan și sunt puțini cei care iau în calcul un job extra sau o afacere. Ne focusăm pe creativitatea noastră, nu vrem să o pierdem concentrându-ne asupra altor activități, dar în același timp eu simt nevoia unui back-up care să mă susțină în situații mai puțin productive, sau chiar de criză.

Ne întoarcem la nunțile cu 300 de persoane?

Cred ca tiparul nunților se va schimba. În primul rând pentru că unda pandemiei se va simți și după această toamnă. Chiar dacă se vor deschide restaurantele și vom avea cum să organizăm evenimente mari, veniturile nu mai sunt aceleași. Cred că oamenii vor renunța să participe la multe evenimente de genul acesta dacă nu e chiar cu adevărat important pentru ei, așa că numărul invitaților se va restrânge. Pe de o parte mă bucur, pentru că sunt adeptul nunților mai mici unde trăiești momentul alături de cei pe care îi cunoști, care îți sunt aproape și nu te trezești în sală cu oameni pe care nu i-ai văzut niciodată.

Era nevoie de o schimbare?

Cu siguranță! Eu militez mult și de mult timp pentru ”restrângerea” acestor evenimente, care la urma urmei sunt “evenimente de familie”. Mergând la atâtea nunți mă transform în observator, mai ales pentru că trebuie să suprind emoția, bucuria, energia acelui moment și am fost la evenimente în care nu aveam cum să filmez toți invitații, să fiu atent la toată lumea și pierdeam contactul și emoțiile. La acest tip de evenimente intru pe pilot automat ca să pot realiza un materiale de calitate, dar nu pot să suprind bucuria autentică când oamenii nici nu se cunosc între ei. 

Acest material face parte in proiectul Dincolo de Mască, o inițiativă de documentare a realității locale, după ridicarea stării de urgență.

Echipa de proiect : Concept și condei- Oranjeria, Video: CineformaStudio, Foto : Sysphotodesign, Promovare Social-Media- Marva Business Solutions, susținut de Fundația comunitară Bacău.

Credit Foto: Sysphotodesign