Am intrat una în viața celeilalte pentru că așa a vrut „câmpul” ar spune Alina. Sau pentru că în viață nu există coincidențe, aș spune eu. Este probabil omul care mă provoacă cel mai mult, care m-a ținut de mână de-a lungul unui traseu anevoios dar extrem de satisfăcător. Și încă nu mi-a dat drumul.
Alina este un personaj. Pe alocuri incomod, „demanding” și frustrant de autentic. Într-o context social în care „trebuie” îmi ghida fiecare pas și în care lucrurile aveau locul lor știu și pașii bine definiți, lejeritatea acceptării imperfecțiunilor,a eșecurilor pur umane și eliberarea de proiecții părea de neconceput.
Parcursul C.L.A.R. e unul extrem de tulbure la început și dureros. Devine apoi din ce în ce mai limpede, mai eliberator, mai ușor. Și atunci vine și punctul în care conștientizările duc la eliberare, apoi la exprimări autentice și apoi la relațiile responsabile.
O frântură de dialog cu Alina Căprioară te poate face să înțelegi de ce a înființat o Academie, de ce adolescenți, adulți și companii se înscriu în C.L.A.R și pleacă uimiți de fiecare dată. De ce procesul terapeutic poate să se întâmple și în alt fel decât pe canapeaua clasică din comediile romantice.
Râdem, glumim și analizăm trăirile și rolurile pe care le jucăm în fiecare zi dintr-o altă perspectivă. Cea a Alinei.